ANUNȚ

     Miercuri, 1 noiembrie 2023, Uniunea Profesiilor Liberale din România organizează în parteneriat cu Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României, la Palatul Parlamentului, Sala Dimitrie Cantemir, Salonul Alb, nivel P1, intrarea A1 din Calea 13 Septembrie, cea de a XVI-a ediție a Conferinței “ Ziua Profesiilor Liberale din România “.

 

    Tema evenimentului se referă la “Proiectul de lege privind expertiza tehnică judiciară și extrajudiciară” și are ca scop realizarea unui dialog între reprezentanții asociațiilor de profesii liberale și autoritățile publice centrale cu responsabilități și competențe în domeniul de reglementare al expertizei tehnice judiciare și extrajudiciare cu privire la principiile generale care guvernează acest important domeniu de activitate, particularitățile expertizei pentru diferitele profesii liberale, crearea unui cadru juridic adecvat care să asigure că expertizele judiciare și extrajudiciare vor servi cu celeritate și eficiență la înfăptuirea actului de jusiție în beneficiul cetățenilor.

 

    La eveniment vor participa președinții asociațiilor de profesii liberale membre sau nu ale Uniunii Profesiilor Liberale din România, deputați și senatori, membrii ai Comisiilor juridice, de disciplină și imunități ale celor două camere ale Parlamentului, reprezentanți ai autorităților publice centrale și instituții care au în domeniul lor de activitate expertiza tehnică judiciară și extrajudiciară sau au legătură cu aceasta.

 

    Lucrările Conferinței vor începe la ora 12:00 și se vor încheia la ora 15:00.

 

    Evenimentul va putea fi urmărit în direct pe pagina de internet a Senatului României www.senat.ro, iar ulterior înregistrarea dezbaterilor pe aceeași pagină de internet.

 

    Relații în legătură cu evenimentul de mai sus se pot obține la telefon 021.312.45.82 sau în scris, pe adresa de e-mail: uplr@uplr.ro

Postat 18.10.2023