Reînnoirea delegărilor acordate CAFR de către ASPAAS, aferente atribuțiilor de organizare a programelor de formare continuă și a examenului de competență profesională

Stimați colegi,

 

Dorim să vă aducem la cunoștință că au fost reînnoite pentru încă un an, începând de la data de 03 decembrie 2021, delegările acordate Camerei Auditorilor Financiari din România de către Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar aferente următoarelor activități:

  • organizarea examenului de competență profesională, și
  • organizarea programelor de formare continuă.

 

În Monitorul Oficial al României nr. 1126 din 25 noiembrie 2021 au fost publicate Ordinul președintelui Autorității pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar nr. 673 din 22 noiembrie 2021 pentru reînnoirea delegării atribuției privind organizarea programelor de formare continuă și Ordinul președintelui Autorității pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar nr. 674 din 22 noiembrie 2021 pentru reînnoirea delegării atribuţiei privind organizarea examenului de competenţă profesională.

 

CAFR va continua să întreprindă cele mai susținute eforturi în vederea îndeplinirii, la cele mai înalte standarde, a acestor activități delegate.

Echipa CAFR

Postat 03.12.2021