Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) se alătură comunității internaționale în celebrarea Zilei Mondiale a Profesiilor Liberale, eveniment dedicat rolului esențial pe care profesiile liberale îl au în dezvoltarea unei economii sustenabile, bazate pe competență, etică și responsabilitate.
Ziua Mondială a Profesiilor Liberale este un prilej de recunoaștere a contribuției pe care specialiștii din diverse domenii – printre care auditorii financiari, avocații, medicii, arhitecții și alte profesii independente – o aduc societății prin asigurarea unor servicii de înaltă calitate, orientate spre interesul public și respectarea standardelor internaționale.
În acest context, CAFR subliniază importanța consolidării profesiei de auditor financiar în România, ca parte integrantă a familiei profesiilor liberale din Europa și din lume. Prin independență, obiectivitate și profesionalism, auditorii financiari contribuie la transparență, la buna guvernanță și la încrederea în mediul economic.
Totodată, poziția de prestigiu de Vicepreședinte al Uniunii Mondiale a Profesiilor Liberale (UMPL) deținută de către domnul Dr. Ciprian Teodor Mihăilescu, consilier al Președintelui CAFR, reprezintă o recunoaștere a contribuției României la consolidarea rolului profesiilor liberale pe plan internațional și o oportunitate de a face auzită vocea profesioniștilor români la nivel global.
„Ziua Mondială a Profesiilor Liberale este nu doar o celebrare simbolică, ci și o reafirmare a valorilor care ne ghidează: independența, integritatea și responsabilitatea față de societate. Suntem onorați că România este reprezentată la cel mai înalt nivel în cadrul UMPL și credem că această apartenență consolidează prestigiul profesiei de auditor financiar”, a declarat domnul Adrian Popescu, Președinte al Camerei Auditorilor Financiari din România.
Camera Auditorilor Financiari din România rămâne ferm angajată în promovarea excelenței profesionale, în sprijinirea membrilor săi și în consolidarea prestigiului profesiilor liberale, atât la nivel național, cât și internațional.
Postat 24.09.2025
