O NOUĂ PUBLICAȚIE CPA CANADA, ICAS ȘI IFAC EXPLOREAZĂ ETICA ÎNTR-O ERA A COMPLEXITĂȚII ȘI A SCHIMBĂRII DIGITALE

Pe măsură ce lumea devine tot mai complexă, menținerea standardelor etice devine mai provocatoare dar și din ce în ce mai importantă. Pentru a ghida profesioniștii din domeniul financiar, organismul profesional al experților contabili profesioniști din Canada (CPA Canada), Institutul experților contabili din Scoția (ICAS) și Federația Internațională a Contabililor (IFAC) au lansat publicația „Complexitatea și profesionistul contabil: îndrumări practice pentru o decizie etică”, primul document dintr-o serie de patru publicații de îndrumare.

 

Această publicație inițială dezvoltată de CPA Canada se bazează pe o lucrare de explorare colaborativă și un eveniment de tip masă rotundă la nivel mondial, numit „Leadership etic într-o eră a complexității și schimbării digitale”, desfășurat împreună cu ICAS și IFAC și abordează temele cheie prezentate, valorificând discuțiile și recomandările evenimentului, pentru a oferi îndrumări practice contabililor profesioniști, organizațiilor profesionale, profesorilor și angajatorilor.

 

Lucrarea s-a bazat de asemenea și pe activitatea continuă a Grupului de lucru pentru tehnologie al Comitetului internațional pentru standarde de etică pentru contabili (IESBA) și pe opiniile diverse ale părților interesate.

 

Următoarele lucrări din serie vor acoperi următoarele subiecte interconectate, dar distincte:

  • Tehnologia este o sabie cu două tăișuri
  • Identificarea și atenuarea prejudecăților și dezinformarea
  • Mentalitate și abilități care împuternicesc

Publicația poate fi găsită pe pagina de resurse IFAC.

 

Postat 24.08.2021