OFERTA DE VARĂ IBR – PROGRAMUL CURSURILOR CU TEMATICĂ FINANCIAR-BANCARĂ

MAI–IULIE 2021

 

Stimate doamne, stimați domni,

 

Institutul Bancar Român, instituție cu peste 30 de ani de experiență în domeniul pregătirii și calificării profesionale, organizează un nou program de cursuri cu tematică financiar-bancară în intervalul mai-iulie.

Conform protocolului de colaborare semnat de CAFR cu această instituție, toți participanții la programele IBR reprezentând cursuri, seminarii, conferințe și/sau alt gen de activități, care sunt și membri CAFR, vor beneficia de o reducere de 15 % față de tariful standard prevăzut de reglementările interne al IBR.

Puteți consulta oferta standard de cursuri a IBR aici.

 

Echipa CAFR

 

Vă puteți alătura discuției și participa activ la eveniment adresându-i întrebări moderatorului și panelistilor:

  • Lenka Cyprichova, CFA, Corporate & Investment Banking Business Coordination in International Subsidiary Banks Division Intesa Sanpaolo
  • Irena Liškařová, KACR, președinte al Czech Chamber of Auditors, partener asociat EY Republica Cehă
  • Milena Olszewska-Miszuris, CFA, ACCA, deținătoare de acreditări FSA, CEO WM Advisory, vicepreședinte CFA Society Polonia
  • Alina Popa, ACCA, director financiar și membru al Comitetului executiv, OMV Petrom

 

Pentru înregistrare accesați următorul link.

 

Dacă aveți nevoie de informații sau detalii suplimentare, vă rugăm să contactați ACCA la: ioana.bulat@accaglobal.com .

Postat 22.04.2021