Audit AML (CSB)
Sancțiuni Internaționale
PREVENIREA ȘI COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR – OBLIGAȚIA DE CUNOAȘTERE A SANCȚIUNILOR INTERNAȚIONALE
În vederea conformării cu cerințele Legii 129/2019 privind prevenirea și combaterea spălării banilor, cu modificările și completările ulterioare, auditorii financiari au obligația de a se informa asupra tuturor actelor normative care vizează sancțiuni internaționale – prin care se instituie / modifică regimuri sancţionatorii / măsuri restrictive, și care au caracter obligatoriu pentru România
Postat 23.06.2025
43- Adoptarea celui de al 18-lea pachet de sancțiuni la adresa Federației Ruse
Postat 25.07.25
42 – Publicare acte normative restrictive referitoare la situația din Sudan, având ca efect listarea a două persoane și două entități
Postat 25.07.2025
41-Publicare acte normative restrictive referitoare la Mali, având ca efect delistarea unei persoane
Postat 24.07.2025
40 – Publicare acte normative având ca efect adăugarea a 8 persoane fizice și a unei persoane juridice pe lista persoanelor, entităților și organismelor supuse măsurilor restrictive împotriva încălcărilor grave ale drepturilor omului și a abuzurilor grave
Postat 18.07.2025
39 – Publicare acte normative având ca efect adăugarea a 5 persoane fizice pe lista persoanelor, entităților și organismelor supuse măsurilor restrictive împotriva Rusiei în contextul încălcării drepturilor omului
Postat 18.07.2025
38 – Publicare acte normative cu privire la regimul de măsuri restrictive având în vedere situația din Haiti, având ca efect listarea reînnoirea măsurilor restrictive cu încă un an, respective listarea a 3 persoane în cadrul regimului de măsuri restrictiv
Postat 17.07.2025
37 – Publicare acte normative cu privire la regimul de măsuri restrictive având în vedere activităţile de destabilizare a Republicii Moldova, având ca efect listarea a 7 persoane şi 3 entităţi
Postat 17.07.2025
36 – Publicare acte normative cu privire la regimul de măsuri restrictive având în vedere activităţile destabilizatoare ale Rusiei, având ca efect listarea a 9 persoane şi 6 entităţi
Publicare acte normative cu privire la regimul de măsuri restrictive având în vedere activităţile destabilizatoare ale Rusiei, având ca efect listarea a 9 persoane şi 6 entităţi Descarca documente: 36.1-Council-Decision-CFSP-2025_1443-of-15-July-2025.pdf...
35-Informare privind actualizarea Listei de sancțiuni privind persoanele și entitățile care fac obiectul măsurilor impuse de Consiliul de Securitate și adoptate în temeiul Capitolului VII din Carta Națiunilor Unite.
Postat 11.07.2025
34- Publicare acte normative restrictive referitoare la Sudanul de Sud, având ca efect menținerea măsurilor restrictive aplicate persoanei listate autonom la nivelul Uniunii Europene precum și modificarea rubricii referitoare la aceasta
Postat 11.07.2025
33. Informare cu privire la adoptarea Rezoluției CS al ONU nr. 2783/2025 pentru a prelungi regimul internațional de sancțiuni privind Republica Democrată Congo
Postat 04.07.2025
32. Publicare acte normative cu privire la regimul de măsuri restrictive având în vedere situația acțiunilor Rusiei de destabilizare a situației în Ucraina, având ca efect reînnoirea acestuia pentru o perioadă de șase luni
Postat 04.07.2025
31.Publicare acte normative cu privire la regimul de măsuri restrictive având în vedere situația din Rusia, având ca efect listarea a cinci persoane și entități
Postat 04.07.2025
Publicare acte normative cu privire la regimul de măsuri restrictive având în vedere situația din Siria, având ca efect listarea a cinci persoane și entități
Postat 03.07.2027
Publicare acte normative privind măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu ISIL (Da’esh) și cu organizația Al-Qaida, având ca efect transpunerea acestei listări la nivelul UE
Postat în 01.07.2025
Informare privind listarea unei persoane din cadrul regimului de sancțiuni privind ISIL (Da’esh) și Al-Qaida.
Postat 20.06.2025
Publicare acte normative cu privire la regimul de măsuri restrictive având în vedere situația din Guatemala, având ca efect listarea a patru persoane și entități, și care au caracter obligatoriu pentru România
Postat 16.06.2025
Informare privind delistarea unei persoane din cadrul regimului de sancțiuni privind ISIL (Da’esh) și Al-Qaida
POSTAT 13.06.2025
Informare privind adoptarea Rezoluției CS ONU nr. 2781/2025 cu privire la regimul de sancțiuni internaționale având în vedere situația din Sudanul de Sud, având ca efect prelungirea cu încă un an a regimului sancționator
Postat 04.06.2025
Publicare acte normative cu privire la regimul de măsuri restrictive ținând cont de situația din Siria, având ca efect ridicarea tuturor măsurilor restrictive sectoriale, cu excepția celor bazate pe motive de securitate, care au fost prelungite
Postat 03.06.2025
Publicare acte normative privind măsuri restrictive împotriva Rusiei în contextul încălcării drepturilor omului, şi care au caracter obligatoriu pentru România
Postat 30.05.2025
Publicare acte normative privind măsuri restrictive împotriva proliferării și utilizării armelor chimice, şi care au caracter obligatoriu pentru România
Postat 30.05.2025
Rusia/acțiuni destabilizatoare: noi listări, noi criterii de listare, actualizări
Postat 27.05.2025
Adoptarea celui de al 17-lea pachet de sancțiuni la adresa Federației Ruse
Postat 27.05.2025
Publicare acte normative având ca efect prelungirea cu un an a regimului de măsuri restrictive împotriva atacurilor cibernetice care reprezintă o amenințare la adresa Uniunii sau a statelor sale membre, și care au caracter obligatoriu pentru România
Publicat 19 mai 2025
Acte normative privind măsuri restrictive îndreptate împotriva anumitor persoane și entități având în vedere situația din Iran
4 Aprilie 2025 –
PREVENIREA ȘI COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR – NOUTĂȚI SANCȚIUNI INTERNAȚIONALE (17) – Publicare Acte normative prin care se instituie/modifică regimuri sancţionatorii internaționale privind modificarea regimurilor sancţionatorii / măsuri restrictive
Informare privind publicarea noilor acte normative emise în perioada 10 – 24 martie 2025 prin care se instituie /modifică regimuri sancţionatorii / măsuri restrictive , care au caracter obligatoriu pentru România
24 martie 2025 – Modificarea regimului de sancțiuni impus având în vedere situația din Belarus și implicarea Belarusului în agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei
24 martie 2025
Sanctiuni impotriva Federatiei Ruse – actualizare link privind interpretarea Regulamentului (UE) nr. 833/2014
24 martie 2025
Măsuri restrictive avand in vedere situatia din Republica Centrafricana
24 martie 2025
Măsuri restrictive având în vedere situaţia din Haiti
24 martie 2025
Modificarea datelor de identificare ale unor persoane listate, asociate cu ISIL (Da’esh) si reteaua Al-Qaida
21 martie 2025
Actualizarea de către Comisia Europeană a documentului cu întrebări frecvente referitoare la interpretarea Regulamentului (UE) nr. 833/2024 şi a Regulamentului (UE) nr. 269/2014
20 martie 2025 –
Măsuri restrictive împotriva ISIL (Da’esh) și Al-Qaida și a persoanelor, grupurilor, întreprinderilor și entităților asociate cu acestea și Informare a Consiliului de Securitate privind actualizarea Listei persoanelor şi entităţilor asociate cu ISIL (Da’esh)
17 martie 2025
Măsuri restrictive având în vedere situaţia din Republica Democratică Congo
17 martie 2025 –
Măsuri restrictive în raport cu acţiunile care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei
14 martie 2025 –
Măsuri restrictive având în vedere activitățile de foraj neautorizate desfășurate de Turcia în estul Mării Mediterane
– 11 martie 2025 – ( Postat in 03.04.2025)
PREVENIREA ȘI COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR – NOUTĂȚI SANCȚIUNI INTERNAȚIONALE (16) – Informare privind actualizarea regimului sancţionatoriu din Sudan
CAFR pune la dispoziția membrilor săi o Informare care vizează actualizarea regimului sancționatoriu din Sudan
PREVENIREA ȘI COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR – NOUTĂȚI SANCȚIUNI INTERNAȚIONALE (15) – Actele normative care vizează modificarea regimului de sancțiuni impus având în vedere situația din Belarus și implicarea Belarusului în agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
CAFR pune la dispoziția membrilor săi actele normative care vizează modificarea regimului de sancțiuni pentru Belarus
PREVENIREA ȘI COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR – NOUTĂȚI SANCȚIUNI INTERNAȚIONALE (14) – LISTA actelor normative corespunzătoare celui de-al 16-lea pachet de sancțiuni impus în contextul acțiunilor Federației Ruse din Ucraina
CAFR pune la dispoziția membrilor săi LISTA actelor normative corespunzătoare celui de-al 16-lea pachet de sancțiuni impus Federației Ruse .
PREVENIREA ȘI COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR – NOUTĂȚI SANCȚIUNI INTERNAȚIONALE (13) – Măsuri restrictive împotriva ISIL (Da’esh) şi Al-Qaida și informare privind actualizarea Listei persoanelor şi entităților asociate cu ISIL (Da’esh) şi rețeaua Al-Qaida
CAFR pune la dispoziția membrilor săi actele normative privind măsuri restrictive împotriva ISIL (Da’esh) şi Al-Qaida și informare privind actualizarea Listei persoanelor şi entităților asociate cu ISIL (Da’esh) şi rețeaua Al-Qaida
PREVENIREA ȘI COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR – NOUTĂȚI SANCȚIUNI INTERNAȚIONALE (11) – Măsuri restrictive împotriva încălcărilor grave ale drepturilor omului și a abuzurilor grave împotriva drepturilor omului
CAFR pune la dispoziția membrilor săi actele normative privind măsuri restrictive împotriva încălcărilor grave ale drepturilor omului şi a abuzurilor grave împotriva drepturilor omului.
PREVENIREA ȘI COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR – NOUTĂȚI SANCȚIUNI INTERNAȚIONALE (12) – Modificarea regimului de sancțiuni impus în contextul acțiunilor Federației Ruse din Ucraina
CAFR pune la dispoziția membrilor săi actele normative privind modificarea regimului de sancțiuni impus în contextul acțiunilor Federației Ruse din Ucraina.
PREVENIREA ȘI COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR – NOUTĂȚI SANCȚIUNI INTERNAȚIONALE (10) – MĂSURI RESTRICTIVE SPECIFICE ÎNDREPTATE ÎMPOTRIVA ANUMITOR PERSOANE ȘI ENTITĂȚI ÎN VEDEREA COMBATERII TERORISMULUI
CAFR pune la dispoziția membrilor săi actele privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului.
PREVENIREA ȘI COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR – NOUTĂȚI SANCȚIUNI INTERNAȚIONALE (9) – HAMAS și JIHADUL ISLAMIC PALESTINIAN
CAFR pune la dispoziția membrilor săi actele normative care vizează măsuri restrictive împotriva celor care sprijină, facilitează sau permit comiterea de acțiuni violente de către Hamas și Jihadul Islamic Palestinian
PREVENIREA ȘI COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR – NOUTĂȚI SANCȚIUNI INTERNAȚIONALE (8) – VENEZUELA
CAFR pune la dispoziția membrilor săi actele normative care vizează sancțuni internaționale obligatorii în România / modificare măsuri restrictive – Venezuela
PREVENIREA ȘI COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR – NOUTĂȚI SANCȚIUNI INTERNAȚIONALE (7)
CAFR pune la dispoziția membrilor săi actele normative care vizează măsuri restrictive împotriva proliferării și utilizării armelor chimice și pentru regimurile sancționatorii pentru Guineea, Niger, Tunisia, RD Congo, Nicaragua, ISIL, Sudan și Federațția Rusă
PREVENIREA ȘI COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR – NOUTĂȚI SANCȚIUNI INTERNAȚIONALE (6)
CAFR pune la dispoziția membrilor săi actele normative prin care se modifică regimuri sancționatorii internaționale – Măsuri restrictive – IRAN
PREVENIREA ȘI COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR – NOUTĂȚISANCȚIUNI INTERNAȚIONALE (5)
CAFR pune la dispoziția membrilor săi actele normative prin care se modifică
regimuri sancționatorii internaționale privind măsuri restrictive având în vedere
acțiunile de destabilizare a Republicii Moldova.
PREVENIREA ȘI COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR NOUTĂȚI SANCȚIUNI INTERNAȚIONALE (4)
CAFR pune la dispoziția membrilor săi noi acte normative prin care se modifică regimuri sancționatorii internaționale
PREVENIREA ȘI COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR NOUTĂȚI SANCȚIUNI INTERNAȚIONALE (3)
CAFR pune la dispoziția membrilor săi Comunicatul de presă emis de Consiliul de securitate ONU, prin care se modifică regimuri sancționatorii internaționale
PREVENIREA ȘI COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR – NOUTĂȚI SANCȚIUNI INTERNAȚIONALE (2)
CAFR pune la dispoziția membrilor săi o nouă listă care completează actele normative prin care se instituie / modifică regimuri sancționatorii internaționale.
PREVENIREA ȘI COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR – NOUTĂȚI SANCȚIUNI INTERNAȚIONALE ( 1 )
În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) din OUG nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, cu modificările și completările ulterioare, CAFR pune la dispoziția membrilor săi actele normative emise de Consiliul Europei în luna iulie 2024, prin care se instituie / modifică regimuri sancționatorii internaționale.